Localitatea Horezu (jud. Vâlcea) a găzduit în perioada 12 – 14 decembrie 2014 sesiunea de instruire privind planificarea strategică comunitară. Aceasta s-a adresat funcţionarilor publici şi personalului contractual de la nivelul administraţiei publice locale din comunităţile rurale interetnice din Catane, Calopăr şi Coţofenii din Faţă (jud. Dolj), precum şi actorilor cheie relevanţi din aceste localităţi.
În cadrul acesteia au fost abordate teme care vizează elaborarea, monitorizarea şi importanţa strategiilor locale, accesarea fondurilor structurale pentru dezvoltare locală şi planificarea investiţiilor teritoriale integrate
Cei 15 participanţi au lucrat pe grupuri încercând să prioritizeze problemele din localităţile proprii şi să găsească soluţii pentru rezolvarea acestora.
Mai mult
Comentarii recente