PAŞI MICI SPRE OBIECTIVE MARI – finalizarea Strategiilor de dezvoltare locală în comunităţile rurale interetnice Catane, Calopăr şi Coţofenii din Faţă

Analiza comunităţilor rurale interetnice Catane, Calopăr şi Coţofenii din Faţă a reprezentat un demers îndrăzneţ în cadrul proiectului „DELICOMDezvoltare locală integrată sub responsabilitatea comunității” implementat de Asociaţia „Mereu pentru Europa” (MPE) în parteneriat cu Asociaţia “CREDIS – Centrul de resurse pentru educație, dezvoltare și incluziune socială”.

(more…)

Mai mult

Două noi asociaţii neguvernamentale în peisajul doljean al ONG-urilor!

Ne bucurăm că în Şedinţa publică organizată la Judecătoria Craiova în data de 13 octombrie 2015 au fost anunţate oficial apariţiile Asociației interetnice CATANE şi Asociației interetnice COŢOFENII DIN FAŢĂ, organizații neguvernamentale, non-profit, apolitice şi independente, create pentru beneficiul public.

Cei şase membri fondatori şi-au propus să pună umărul şi să se implice în dezvoltarea comunităților interetnice din comunele CATANE şi COŢOFENII DIN FAŢĂ sub aspect social, profesional şi cultural și să ajute la promovarea valorilor culturale ale acestora.

Asociațiile interetnice CATANE şi COŢOFENII DIN FAŢĂ au fost create în cadrul proiectului „DELICOM Dezvoltare locală integrată sub responsabilitatea comunității”, implementat de Asociația „Mereu pentru Europa” în parteneriat cu Asociația “CREDIS – Centrul de resurse pentru educație, dezvoltare și incluziune socială” şi finanţat prin granturile SEE 2009-2014 în cadrul Fondului ONG în România.

Le urăm mult succes colegilor noştri în toate activităţile şi demersurile pe care şi le-au propus!

Mai mult

DORINTA DE IMPLICARE „DELICOM – Dezvoltare locală integrată sub responsabilitatea comunității”

Trei Strategii de dezvoltare locală realizate şi  trei Asociaţii interetnice înfiinţate în comunităţile doljene Catane, Calopăr şi Coţofenii din Faţă sunt doar câteva din rezultatele proiectului „DELICOM – Dezvoltare locală integrată sub responsabilitatea comunității”, implementat de Asociația „Mereu pentru Europa” în parteneriat cuAsociația “CREDIS – Centrul de resurse pentru educație, dezvoltare și incluziune socială”. Seriozitatea şi experienţa tuturor celor care şi-au dat concursul la creşterea gradului de implicare al locuitorilor din aceste zone prin implementarea proiectului DELICOM au captat atenţia auditoriului prezent la Conferinţa Finală, ce a avut loc în data de 8 octombrie 2015.

(more…)

Mai mult