IMPORTANTA TRADITIILOR POPULARE IN CADRUL STRATEGIEI DE DEZVOLTARE LOCALA

Zestrea unei naţiuni este constituită din valorile sale culturale şi tradiţionale: graiul, portul, obiceiurile şi tradiţiile. Oriunde, în Europa şi în lume, oricâtă unitate în diversitate ar exista, ceea ce ne păstrează identitatea sunt graiul, portul şi obiceiurile.

Acum, când facem parte din familia unită a ţărilor europene, când relaţiile dintre aceste state, bazate pe încredere şi întrajutorare, sunt mult mai prietenoase, când graniţele devin treptat doar imaginare, naţiunile pot dăinui în timp prin ce au mai trainic şi mai valoros.  Pentru a ne defini identitatea avem nevoie să ştim cine suntem, de unde venim şi care ne sunt rădăcinile. Nu întâmplător există la majoritatea popoarelor cultul strămoşilor, iar tradiţia poporului se transmite mai departe cu fiecare generaţie pentru a conserva ceea ce este specific. În acest cadru, strategiile de dezvoltare locale realizate în cadrul proiectului „DELICOM – Dezvoltare locală integrată sub responsabilitatea comunității”, finanţat prin granturile SEE 2009-2014 în cadrul Fondului ONG în România, urmăresc păstrarea identităţii locale şi promovarea respectului şi interesului faţă de aceasta, urmărind atât promovarea şi cunoaşterea zonei geografice din comunităţile doljene interetnice Catane, Calopăr şi Coţofenii din Faţă, cât şi a tradiţiilor şi obiceiurilor specifice zestrei tradiţionale din aceste locuri.

Înţelegerea corectă a obiceiurilor creează sentimentul de apartenenţă la anumite valori, iar în cele trei localităţi s-au păstrat tradiţiile încărcate de o simbolistică străveche, practicate cu ocazia unor evenimente deosebite din viaţa oamenilor: nunţi , botezuri, înmormântări. Aici descoperim învelitul bradului, învelitul miresei, oraţiile de nuntă, hora miresei, îmbroboditul miresei sau dansul soacrelor. Tot aici găsim horele de Paşti, evenimente prin care locuitorii îşi  exprimă bucuria reînvierii divinităţii, a naturii şi a vieţii, dar şi Paparudele,  un dans arhaic desfăşurat după un anumit ritual, în anii secetoşi, cu convingerea că astfel se vor atrage norii şi se va declanşa ploaia salvatoare.

 În aceste zone, potenţialul turistic şi geografic poate fi exploatat din plin, mai ales că localităţile Coţofenii din Faţă şi Calopăr au o istorie încărcată şi se află destul de aproape de Craiova, iar Catane se află pe malul Dunării, într-un loc ce poate constitui deliciul amatorilor de pescuit . În „Dicţionarul istoric al localităţilor din judeţul Dolj“ al Academiei Române este notat că la Coţofenii din Faţă, pentru o scurtă perioadă, şi-au făcut tabără pandurii lui Tudor Vladimirescu, iar Arhivele Olteniei spun că Mihai Clucerul (Coţofeanul) a întronat, alături de Dumitru Căpitan (Filişanul) şi de alţii, pe domnul pământean Matei Basarab. De altfel, Filiaşii (domeniul Filiştenilor, la răscruce cu Gorjul) şi Coţofenii erau în secolul al XVIII-lea cele două centre moşii unde se făcea politică, aici, având loc întrunirile şi sfaturile politice, cu uşile ferecate şi cu zăbrele la ferestre, „în mijlocul codrilor şi sub poalele dealurilor“. Din măreţia de odinioară a vechilor boieri au rămas conacele Coţofeanu şi Teişanu, care ar putea fi restaurate, mai ales că se află pe lista monumentelor istorice încă din anul 2004. Zidurile impresionante îşi mai amintesc de zilele de glorie când au găzduit-o pe regina Maria sau au constituit platoul de filmare pentru pelicula „Tănase Scatiu“, regizată de Dan Piţa. Acum zac sub nepăsarea oamenilor, ascunse de buruieni şi mărăcini, devenind adăpost pentru câini şi beţivani. În ciuda acestor neajunsuri, Coţofenii din Faţă are potenţial pentru a deveni viitoare destinaţie turistică, fiind recomandată de apropierea de Craiova, pensiunile cu mâncare tradiţională şi zona de agrement de pe malul Jiului.

Comuna Calopăr se poate mândri cu o vechime de peste două mii de ani, certificată de numeroase descoperiri arheologice, precum cunoscuta cetate dacică „La Cucuioara” din satul Bâzdâna. Ruinele cetăţii geto-dacice sunt la aproximativ 20 de km la sud de Craiova, pe malul drept al Jiului. Situl cetăţii a fost cercetat prin săpături sistematice, în perioadele 1981 – 1989, 1993 – 1997 şi 2000, situl fiind cunoscut încă din perioada interbelică. Aici au fost descoperite două valuri de aşezări din epoci diferite, care nu au legătură între ele: una fortificată ce aparţine celei de-a doua epoci a fierului şi una ce datează din epoca timpurie a bronzului (cultura Coţofeni).

Zona a fost intens locuită în secolele. IV î.Hr. – III î.Hr.  (epoca getică) şi I î.Hr. – I d.Hr. (epoca geto-dacică), când s-au construit si fortificaţiile aşezării, în două etape. Prima centură de fortificaţii a fost făcută dintr-un zid de cărămizi arse, de 4 metri grosime şi lung de 120 de metri. Cea de-a doua fortificaţie constă într-un val de pământ cu palisadă şi şanţ de apărare.Situl este în proporţie de două treimi în proprietatea statului, însă restul este în proprietatea localnicilor si este acoperit cu culturi de viţă de vie, ceea ce îngreunează considerabil cercetările şi degradează situl, deoarece pe această parte există, aproape în întregime, cea mai extinsă centură de fortificaţie a aşezării protoistorice getice. Cetatea getică este printre puţinele locuiri de dimensiuni atât de mari din Oltenia, unde aşezările din Latène-ul timpuriu sunt aparent foarte rare. Iar pentru faza geto-dacică a secolelor I î.Hr.-I d.Hr., este cea mai reprezentativă din Oltenia.

Tot în zonă s-au păstrat tradiţii şi obiceiuri încărcate de o simbolistică străveche, practicate cu ocazia unor evenimente deosebite din viaţa oamenilor. Printre cele mai importante manifestări locale se numără Sărbătoarea viilor, celebrată în luna februarie şi Ziua comunei, când toţi fiii satului îşi dau întâlnire pe 15 august.

În aceste trei comunităţi interetnice se identifică trecutul şi prezentul: oamenii de astăzi sunt aceiaşi cu străbunii lor, având aceleaşi idealuri şi năzuinţe, astfel că demnitatea, iubirea pământului natal si respectul faţă de obiceiurile străbune s-au perpetuat în timp nealterate.

Lasă un comentariu