Unu din trei romi nu are un loc de muncă, unu din patru nu are asigurare socială şi cei mai mulţi trăiesc în sărăcie – sunt statistici dureroase care pot fi schimbate doar prin politici de incluziune a romilor care să funcţioneze. Autorităţile locale şi societatea civilă din localităţile doljene Calopăr, Catane şi Coţofenii din Faţă vor elabora şi vor pune în aplicare Strategiile de dezvoltare locală 2020, care conţin elemente viabile de incluziune a romilor pe piaţa muncii, mai ales că în cadrul comunităţii rome nu exista meseria de cerşetor.
La momentul actual, cele mai multe persoane de etnie romă din cele trei comunităţi interetnice lucrează cu ziua în agricultură la altcineva, pentru că nu au pământ, marea majoritate muncind la negru, iar o pondere scăzută ia drumul străinătăţii, puţinii rămaşi acasă ocupându-se cu meşteşugurile tradiţionale: lăutari, căldărari, fierari şi cărămidari.
Suportul acordat de către Asociaţia „Mereu pentru Europa” pentru realizarea Strategiilor de dezvoltare locală 2020 a adus în prim plan provocarea-cheie în conceperea planurilor de dezvoltare aferente celor trei comunităţi interetnice: găsirea celor mai potrivite modalităţi pentru ca un număr cât mai mare de romi să fie aduşi pe piaţa muncii şi să devină activi in societate. Pentru ca acest lucru să devină realitate, trebuie acţionat in 4 domenii: locuri de muncă, educaţie, locuinţe şi sănătate. Aceste direcţii trebuie abordate simultan, pentru că degeaba le sunt oferite locuinţe şi diverse ajutoare, dacă nu au locuri de muncă, să poată să se întreţină şi să devină productivi.
În acest sens, aplicarea unei strategii de investiţii poate deveni o soluţie în integrarea etnicilor romi pe piaţa muncii prin apariţia de cooperative sociale cu sere de legume şi flori, cultivarea ciupercilor, crescătorii de animale, întreprinderi de reciclare a deşeurilor şi cooperative, unde artizanii romi să-și vândă legal produsele.
În identificarea de soluţii pentru reducerea sărăciei, educaţia este punctul de pornire pentru reducerea abandonului şcolar şi formarea profesională, iar prin respectarea normelor împotriva discriminării se va asigura o integrare socială mai facilă în cazul persoanelor de etnie romă
Incluziunea romilor nu este imperativă doar din punct de vedere moral, ci reprezintă şi o modalitate de creare a unei economii viabile în cele trei comunităţi interetnice vizate de proiectul „DELICOM –Dezvoltare locală integrată sub responsabilitatea comunității”, implementat de Asociația „Mereu pentru Europa” în parteneriat cu Asociația “CREDIS – Centrul de resurse pentru educație, dezvoltare și incluziune socială” şi finanţat prin granturile SEE 2009-2014 în cadrul Fondului ONG în România.
Persoană de contact: Carmen Oprescu – Responsabil informare în cadrul proiectului DELICOM – implementat de Asociaţia “Mereu pentru Europa”, e-mail: mpe@mpe.ro, telefon: 0351176824, 0730 250 630.
Lasă un comentariu